Meniu cont utilizator

Fractură a simptomelor articulației cotului și tratament, Fractura de sold: Factori de risc, simptome, tratament | Centrokinetic

LinkedIn Fractura: cauze, simptome și tratament Fractura reprezintă a întrerupere a continuităţii unui os produsă în urma acţiunii unei forţe mecanice. Deoarece sistemul osos, pe lângă rolul biomecanic, îndeplineşte şi alte funcţii fiind într-o relaţie de interdependenţă cu celelalte sisteme ale organismului, fractura trebuie privită ca o adevărată boală. Frecvenţa fracturilor este mare şi în continuă creştere în special pe seama accidentelor de circulaţie, dar şi a celor sportive, casnice şi de muncă.

Grupa de vârstă cea mai afectată este 20 — 40 ani, fiind mai des întâlnite la bărbaţi.

Kinetoterapie in Fractura ambe oase gamba stângă

La copii, raportate la numărul total de traumatisme, fracturile deţin o pondere mai mică. Acest fapt se explică prin elasticitatea crescută a oaselor şi greutatea redusă a corpului. La bătrâni, fracturile sunt destul de frecvente şi se produc relativ uşor datorită osteoporozei ce se instalează la această vârstă. Cauzele fracturilor Factorul determinant în producerea unei fracturi este forţa mecanică la care este supus osul în timpul producerii traumatismului.

În condiţii normale, osul, prin structura sa, este adaptat să reziste până la o anumită intensitate a forţelor mecanice la care este supus: într-o primă etapă prezintă o fractură a simptomelor articulației cotului și tratament elastică, reversibilă după încetarea solicitării mecanice; atunci când intensitatea forţei creşte peste limita de deformare elastică, apare deformarea plastică, revenirea osului la forma sa iniţială fiind incompletă; suprasolicitarea mecanică a rezistenţei osului dincolo de zona de deformare plastică duce la alterarea ireversibilă a structurii sale şi apariţia fracturii.

Structura osului În producerea fracturilor, o mare importanţă, pe lângă intensitatea agentului traumatic, o are şi calitatea ţesutului osos. Din acest punct de vedere putem distinge: a fracturi pe os sănătos a căror producere necesită, de regulă, un traumatism de intensitate mare care acţionează un anumit interval de timp miimi de secundă ; b fracturi pe os patologic cu o rezistenţă mecanică redusă prin: boli osoase generalizate: boala Paget, displazie fibroasă poliostotică, osteoporoză, boli osoase metabolice etc.

Durata de acţiune a forţei mecanice pentru producerea fracturii osului bolnav este aceeaşi ca şi în cazul celui sănătos. Caracteristica acestor fracturi este intensitatea redusă, regim pentru artroza genunchiului fără semnificaţie mişcări cotidiene a traumatismului la care se produc.

Mecanismul de producere al fracturilor Forţa mecanică care acţionează asupra osului poate produce fracturarea lui direct, la locul de impact fracturi directe sau indirect, la distanţă de zona de aplicare a fractură a simptomelor articulației cotului și tratament fracturi indirecte. Leziunile osoase Din punct de vedere anatomo — patologic, se disting două tipuri de fracturi: fracturi incomplete: se păstrează continuitatea piesei osoase; fracturi complete: continuitatea osului este întreruptă.

Fracturile incomplete ale adultului pot fi: fisura osoasă produsă printr-o compresiune axială a osului; înfundarea osoasă, produsă la nivelul epifizelor şi oaselor late craniene.

Durere La Încheietura Mâinii Stângi Și Antebraț Care sunt unele cauze ale durerii articulare

Pentru a defini o fractură trebuie să-i precizăm sediul, direcţia şi numărul traiectelor, deplasarea fragmentelor. Sediul traiectului de fractură poate fi diafizar, metafizar, epifizar sau combinaţii între acestea de exemplu, metafizoepifizar, metafizodiafizar etc.

În cazul fracturilor epifizare traiectul poate fi extraarticular sau intraarticular, element deosebit de important pentru prognostic şi tratament. Direcţia traiectului de fractură se defineşte în raport cu axul lung al osului şi poate fi: transversală, aproximativ perpendiculară pe axul osului; oblică, cu două varietăţi în funcţie de mărimea unghiului format de traiect cu axul osului: oblic scurt unghi mareoblic lung unghi mic ; spiroidă, situaţie în care traiectul de fractură înconjoară ca o spirală osul.

Numărul traiectelor de fractură variază de la unul, două sau trei până la situaţii în care multitudinea lor face imposibilă orice sistematizare şi descriere. În cazul în care pe acelaşi segment osos, există două sau mai multe traiecte fractura se numeşte segmentară de exemplu, fractură segmentară de fractură a simptomelor articulației cotului și tratament.

În situaţiile în care traiectele de fractură delimitează trei sau mai multe fragmente osoase, dar fragmentele principale sunt în contact, fractura se numeşte complexă. Când între fragmentele osoase principale nu există nici o zonă de contact, între ele interpunându-se multiple fragmente de dimensiuni variate, fractura este cominutivă.

În dorinţa de a sistematiza toate aceste situaţii într-o clasificare unică grupul AO din Elveţia împarte toate fracturile în trei tipuri A, B, C fiecărui tip corespunzându-i trei grupe A1, A2, A3, B1, B2, B3, C1, C2, C3 fiecare grupă fiind la rândul ei împărţită în trei subgrupe 1, 2, 3. Rezultă astfel pentru fiecare segment osos 27 subgrupe ordonate în funcţie de gravitate A1 — fractura cea mai simplă cu prognosticul cel mai bun, C3 — fractura cea mai gravă cu prognosticul cel mai sever.

Această clasificare face posibilă codificarea fracturilor şi standardizarea metodelor de tratament. Deplasarea fractură a simptomelor articulației cotului și tratament osoase împarte fracturile în două categorii: fără şi cu deplasare. Din prima grupă fac parte fracturile incomplete dar şi cele produse pe segmentele cu schelet dublu în situaţia în care traumatismul fracturează numai un os, celălalt comportânduse ca o atelă.

Fracturile cu deplasare sunt des întâlnite. Producerea deplasării poate fi primitivă, datorată acţiunii agentului traumatic asociată cu contracţia musculară sau secundară, ca urmare a unor manevre externe sau a mobilizării segmentului anatomic de către pacient.

Sensul deplasării fragmentelor se raportează la planurile sagital, frontal şi transversal. Astfel putem avea angulaţii, deplasări laterale, alunecarea fragmentelor şi rotaţia lor unul faţă de celălalt. Angulaţia presupune modificarea axului longitudinal al osului în sensul că fragmentele formează un unghi de o anumită mărime. Denumirea acestuia se face după orientarea vârfului unghiului şi poate fi anterioară în crosă sau antepulsieposterioară în recurvat sau retropulsieinternă în valgus sau externă în varus.

Deplasările în varus şi valgus se definesc faţă de linia mediană a corpului.

fractură a simptomelor articulației cotului și tratament

Dacă fragmentul distal se apropie de linia mediană deplasarea este în varus şi invers pentru valgus. Este important de măsurat valoarea unghiului deoarece există şi angulaţii tolerabile care nu afectează funcţionalitatea segmentului respectiv. Alunecarea încălecarea fragmentelor se face prin deplasarea lor în axul longitudinal al osului.

Cel mai frecvent se întâlneşte încălecarea fragmentelor cu pierderea parţială a contactului între suprafeţele de fractură în cazul fracturilor oblice dar este posibilă şi pierderea totală a contactului în cazul fracturilor transversale. În ambele cazuri gel de flexibilitate articulară la o scurtare a segmentului anatomic.

Mai rar prin contracţie musculară este posibilă depărtarea fragmentelor osoase, între acestea apărând un diastazis de exemplu, fractura de rotulă şi olecran. Ea poate fi minimă grosimea unei corticale sau importantă, până la pierderea totală a contactului între fragmentele osoase. Sensul deplasării este denumit după poziţia fragmentului distal faţă de cel fractură a simptomelor articulației cotului și tratament.

Rotaţia decalajul fragmentelor unul faţă de celălalt în axul lung al osului păstrează contactul între suprafeţele de fractură dar modifică poziţia unor repere osoase.

Sensul rotaţiei, extern sau intern, se defineşte după poziţia fragmentului distal faţă de poziţia sa anatomică. Leziunile părţilor moi adiacente fracturilor În timpul traumatismului, pe lângă producerea leziunii osoase, sunt interesate şi structurile anatomice învecinate: periost, muşchi, fascii, tendoane, vase, nervi şi tegumente.

Periostul aflat în imediata vecinătate a osului este afectat de regulă sub forma unor rupturi sau decolări. În situaţii particulare, la copii fracturi produse prin compresiune axială cu deformare în grosime a osuluiperiostul îşi poate menţine integritatea.

Tot la copil, grosimea deosebită a periostului împiedică de multe ori deplasarea fracturii. Tendoanele, fasciile, muşchii pot suferi forme diverse de leziuni de la simple contuzii până la rupturi importante. O situaţie particulară o întâlnim în cazul interpoziţiei acestor ţesuturi între fragmentele osoase fractura devenind astfel ireductibilă.

Articulatia cotului – normal vs. patologic – Dr. Alin Popescu

Leziunile vasculare şi nervoase, destul de frecvente, aduc un plus de gravitate fracturii. Pe lângă rupturile vaselor periostice, osoase şi musculare ce produc hematomul fracturar, pot fi interesate şi axele vasculare principale. Leziunile vasculare pot fi contuzii, elongaţii şi rupturi care, atunci când afectează arterele, produc sindromul de ischemie acută periferică. Nervii pot fi contuzionaţi simplă întrerupere funcţionalăelongaţi sau secţionaţi.

Tegumentele pot suferi contuzii, decolări cu apariţia unor Articulațiile doare cu osteoporoza de necroză ce se elimină în timp sau întreruperi ale continuităţii prin plăgi produse din afară înăuntru sau în sens invers.

Deschiderea fracturii reprezintă un alt criteriu de gravitate şi urgenţă ce impune luarea unor măsuri terapeutice speciale. Articulaţiile pot fi afectate în cazul fracturilor cu traiect articular.

fractură a simptomelor articulației cotului și tratament

Este posibilă lezarea sinovialei, a capsulei, a elementelor ligamentare şi fibrocartilagiilor. La politraumatizaţi se pot asocia leziuni ale viscerelor. Tabloul clinic în fracturi Fractura trebuie privită ca o boală care, pe lângă simptomatologia locală, prezintă şi semne generale.

Durerile articulare au început Semne clinice generale în fracturi Organismul nostru reacţionează la orice traumatism. În cele de intensitate redusă apare o stare de nelinişte sau indispoziţie generată de durere.

În traumatismele importante ca intensitate se produce şi o ascensiune termică până la 38 — 39oC. Ea se explică prin ortopedie pentru bolile articulare proteică din hematomul fracturar şi ţesuturile devitalizate. În marile traumatisme, se poate asista la instalarea şocului traumatic sau a celui hemoragic în fracturile deschise sau cu leziuni ale vaselor importante.

Cuvinte cheie de căutare

La examinarea clinică a pacientului, în cursul anamnezei, se vor preciza circumstanţele şi ora producerii accidentului lovire, accident de circulaţie, căderi de la înălţime etc. Informaţiile obţinute pot sugera tipul şi sediul leziunilor, posibilitatea existenţei sau apariţiei unor complicaţii, dar condiţionează uneori şi modalitatea de tratament în cazul fracturilor deschise în funcţie de orarul prezentării se alege conduita terapeutică.

Examenul clinic se efectuează cu pacientul aşezat într-o poziţie confortabilă care să nu-i accentueze durerea şi să excludă posibilitatea producerii unor leziuni secundare. Pentru examinarea membrului superior pacientul va fi aşezat în şezut sau chiar ortostatism; membrul inferior şi coloana vor fi examinate cu bolnavul în decubit dorsal sau lateral.

Segmentul lezat va fi comparat obligatoriu cu cel sănătos. II Semne locale în fracturi Simptomatologia locală cuprinde semne de probabilitate şi de certitudine.

fractură a simptomelor articulației cotului și tratament

Impotenţa funcţională poate fi relativă în fracturile incomplete sau totală în cele cu deplasare. Scurtarea segmentului anatomic afectat se evidenţiază la inspecţia comparativă dar şi prin măsurători bilaterale între anumite repere osoase. Apare numai în cazul fracturilor cu deplasare. Echimoza apare la 2 — 3 zile de la producerea fracturii fie prin ruperea vaselor de sânge superficiale de către agentul traumatic, fie prin infiltrarea sângelui din hematomul fracturar spre suprafaţă.

  1. Diagnosticare Daca medicul dumneavoastra suspecteaza ca aveti o fractura de sold, o scanare cu raze X sau rezonanta magnetica RMN poate confirma diagnosticul.
  2. Tratament articular zvenigorod
  3. Osul braţului humerus întâlneşte osul din zona internă a antebraţului ulna şi pe cel din zona externa radiusul pentru a forma o articulaţie asemănătoare unei balamale.
  4. Proprietăți de vindecare Kashkara pentru bolile articulare

Zona în care apare echimoza poate coincide cu focarul de fractură, dar frecvent este situată la distanţă de acesta. Deformarea regiunii produsă prin apariţia edemului părţilor moi, hematomului fracturar sau deplasarea unui fragment osos trebuie evaluată prin comparaţie cu segmentul sănătos.

Toate aceste semne clinice locale pot fi întâlnite şi în alte afecţiuni cum ar fi entorsele şi luxaţiile. Din această cauză sunt considerate semne de probabilitate în diagnosticarea unei fracturi. Este absentă în cazul fracturilor cu interpoziţie de părţi moi.

Durere în mâna stângă de la cot până la încheietura mâinii. Artralgie la cot - semne și simptome

În cele cominutive, la palpare, senzaţia este asemănătoare cu mişcarea nucilor într-un sac. Mobilitatea anormală este definită ca prezenţa mişcării într-o zonă în care în mod normal nu există. Pentru evidenţierea ei examinatorul, cu mâinile fixate de o parte şi de alta a focarului de fractură, imprimă, cu blândeţe, mişcări în direcţii contrare.

Întreruperea continuităţii reliefului osos se poate evidenţia în fracturile oaselor situate superficial sub tegumente tibie, claviculă, cubitus. Poate să nu fie sesizată în fracturile fără deplasare. Netransmisibilitatea mişcării în lungul unui os sau segment anatomic: se imprimă mişcări de rotaţie, de mică amplitudine, în segmentul situat distal de focarul de fractură, acestea nefiind percepute la nivelul segmentului proximal. Aceste ultime patru semne clinice sunt caracteristice fracturilor.

Existenţa unuia sau mai multora dintre ele certifică diagnosticul de fractură, motiv pentru care ele sunt denumite semne locale de certitudine. Deoarece evidenţierea lor presupune efectuarea unor mişcări în focarul de fractură ce produc durere, dar şi complicaţii cum ar fi leziuni secundare ale vaselor şi nervilor, deschiderea secundară a fracturii, deplasări secundare, este bine ca manevrele ce se efectuează în timpul examinării bolnavului să fie deosebit de blânde.

Uneori este mai bine să nu ne grăbim să mobilizăm inutil pacientul, examenul radiologic fiind cel care ne va confirma diagnosticul. Investigaţii paraclinice în fracturi Se efectuează radiografii în două incidenţe la un unghi de 90o una faţă de alta faţă şi profil. Uneori sunt necesare şi incidenţe oblice sau clişee comparative. Radiografia trebuie să cuprindă cele două articulaţii vecine cu focarul de fractură.

Uneori, când există suspiciunea clinică de fractură dar care nu se evidenţiază pe radiografia efectuată în urgenţă, se practică o imobilizare provizorie, examenul radiografic repetându-se după 10 — 14 zile fracturile scafoidului, calcaneului.

Fractura ambelor oase ale antebrațului Fractură de diafiză humerală în treimea mijlocie: înainte și după intervenția chirurgicală În unele situaţii este necesar să se efectueze CT tomografii computerizateRMN rezonanțe magnetice fractură a simptomelor articulației cotului și tratament şi chiar examinarea cu radioizotopi. Diagnosticul în fracturi Diagnosticul pozitiv de certitudine al unei fracturi este stabilit pe baza semnelor locale de certitudine şi a explorării radiologice.

Se menţionează segmentul anatomic sau osul interesat, sediul fracturii, deplasarea, stabilitatea şi încadrarea într-o anumită clasificare. Diagnosticul diferenţial al unei fracturi se face pe seama semnelor locale de probabilitate cu contuzia, entorsa şi luxaţia.

Evoluţia unei fracturi În mod normal, vindecarea unei fracturi se face prin apariţia calusului care fixează fragmentele osoase. Există unele diferenţe între procesul de reparare a osului fractură a simptomelor articulației cotului și tratament tubular şi a celui spongios datorate structurii lor.

Formarea calusului ce fixează osul tubular se poate face printr-o osificare indirectă în cazurile în care fragmentele nu au fost fixate rigid sau printr-o osificare directă, mai rară, când fixarea în focarul de fractură este rigidă. Osificarea indirectă cuprinde mai multe etape la finalul cărora apare calus osos matur cu o structură identică cu cea a osului dinaintea producerii fracturii.

Informatii generale despre fractura de femur Femurul, cunoscut si ca osul coapsei, este unul dintre cele mai mari si mai puternice oase din corp, care se extinde de la articulatia soldului, pana la articulatia genunchiului. Pentru ca este atat de puternic, este necesara o forta semnificativa pentru a fractura acest os. Fractura de femur este o ruptura a osului coapsei sau a femurului. Leziunile apar atunci cand un impact de forta majora loveste osul coapsei. Acest lucru poate fi cauzat fie de greutatea corporala a persoanei de exemplu o caderefie de o coliziune cu un obiect un accident de masina.

Primul stadiu este cel hemoragic, hiperemic, inflamator sau al hematomului fracturar. Prin rupturile vaselor medulare, osoase şi musculare, în focarul de fractură se formează un hematom.

Fractura de sold: Factori de risc, simptome, tratament | Centrokinetic

În timp acesta coagulează, în interiorul său formându-se o reţea de fibrină ce cuprinde în ochiurile sale elementele figurate sanguine. Prezenţa hematomului şi a unor celule moarte din os şi ţesuturile învecinate duce la eliberarea de citokine, molecule peptidice, care iniţiază procesul inflamator.

Încă din acest stadiu, începe procesul de reparaţie prin apariţia osteoclastelor şi mastocitelor cu rol în fagocitarea ţesuturilor necrozate. În focarul de fractură, la sfârşitul acestei prime etape, constatăm existenţa unei substanţe gelatinoase populată cu celule mezenchimale, penetrată de primii muguri vasculari şi care, prin reţeaua de fibrină ce o conţine, realizează o ancorare a fragmentelor osoase calus fibrinoproteic.

fractură a simptomelor articulației cotului și tratament

Urmează stadiul calusului provizoriu ce cuprinde două etape, fiecare întinzându-se pe durata a 14 zile. Prima este etapa calusului fibros. Pe durata ei, substanţa gelatinoasă se îmbogăţeşte cu fibre de mucopolizaharide şi, prin depunerea de săruri minerale, se transformă în substanţă fundamentală preosteoidă ce conţine o reţea de fibre de colagen populată neuniform cu trei tipuri de celule: fibroase, cartilaginoase şi osoase. Diferenţierea celulară se face în funcţie de presiunea oxigenului: o presiune normală conduce la apariţia osteocitelor în zonele subperiostale şi endostale, presiunea scăzută determină boli ale picioarelor și articulațiilor fibrocitelor periosos şi a condrocitelor la nivelul epifizelor.

Mugurii vasculari continuă să se dezvolte generând o stare de hipervascularizaţie.

De obicei, prin fractura se intelege o discontinuitate la nivelul osului. Un os poate fi complet rupt sau partial fracturat in mai multe moduri: oblic, pe lungime, in cruce, etc.

La sfârşitul acestei etape, se realizează o fixare osoasă a fragmentelor osoase. Următoarea etapă, a calusului osos primitiv, se caracterizează printr-o mineralizare intensă a substanţei fundamentale şi transformarea atât a ţesutului cartilaginos prin osificare encondrală cât şi a celui fibros prin osificare desmală în ţesut osos imatur. Vascularizaţia suferă un proces de involuţie, revenind la normal.

Calusul osos primitiv fixează bine din punct de vedere mecanic fractura, structura sa fiind însă cu o trabeculaţie dezordonată.